A fost odată ca niciodată o familie de iepuri, care trăia in mijlocul unei păduri intunecoase. Familia era compusă din tatăl Iepuroi, mama Iepuroaică si cei sase iepurasi mici. Iepurasii s-au născut la inceputul primăverii si pană n-au implinit trei săptămani (cand si-au deschis ochii), n-au plecat de langă mama lor. Chiar si după ce s-au născut, cat timp erau foarte mici, nu părăseau aproape deloc cuibul. Dar crescand, au inceput să iasă afară, la joacă, la fel ca toti copiii. Toţi iepuraşii erau foarte jucăuşi, dar cel mai mic dintre ei era şi cel mai deştept. De cate ori jucau cate un joc, el ieşea caştigător.
Intr-o zi, tatăl Iepuroi i-a chemat pe toti si le-a spus:
- Dragii mei iepurasi, trebuie să vă spun că viata nu e chiar atat de simplă precum credeti voi. De exemplu, noi, animalele mai slabe, trebuie să luptăm pentru supravietuire. In pădurea asta ne pandesc tot felul de pericole: intai sunt vulpile cele şirete care vor să ne prindă, apoi mai este batranul lup, care s-ar bucura să prindă asa o pradă gustoasă si, nu in ultimul rand, pădurea e uneori călcată de vanători, iar acestia sunt cei mai periculosi. Singura noastră armă este fuga. Trebuie să fim atenti să nu ne prindă nici unul dintre acesti dusmani ai nostri. Voi, ca si copiii, nu trebuie pentru nimic in lume să plecati de langă cuibul nostru si de langă mama voastră. Cat sunteti atat de mici, doar noi vă putem apăra.
- Da, au spus iepuraşii în cor, aşa o să facem!
Dar, copii fiind, uneori se îndepărtau prea mult de cuib, iar mama lor era foarte îngrijorată pană reuşea să îi găsească. ÃŽntr-o bună zi, inevitabilul s-a produs: iepuraşii, tot jucandu-se, s-au depărtat de culcuşul lor, iar cand s-a lăsat seara, şi-au dat seama că nu mai ştiu drumul către casă. Noaptea se lăsa ameninţătoare peste pădurea cea întunecoasă, desenand umbre negre în tufişuri.
Iepuraşii s-au speriat şi au început să scancească. Dar cel mic le-a spus celorlalţi:
- Nu trebuie să ne speriem, hai mai bine să căutăm un adăpost pentru noaptea aceasta, iar maine dimineaţă, pe lumină, vom reuşi să găsim drumul spre casă. Mai ales că mama şi tata ne vor căuta. Zis şi făcut: micuţii iepuraşi şi-au căutat un tufiş mai des şi s-au înghesuit unul în altul, să se încălzească, căci începuse să se cam lase frigul... Au găsit un tufiş în care au îngrămădit paie, crenguţe, frunze uscate şi au făcut un culcuş pentru noapte.
Noaptea a trecut cam greu... Iepuraşii, care din fire sunt sperioşi, se trezeau cand auzeau vreun zgomot suspect. Dar era doar vatul care mişca crengile copacilor.
Cand a venit dimineaţa, iepuraşii au început să caute drumul către casă. Mergand ei prin pădure au auzit la un moment dat o mişcare în faţă, pe cărare. Iepuraşii au inceput să strige: "Tată! Tată!", dar cel mic le-a făcut semn să tacă şi să se ascundă. El ştia că pădurea este uneori periculoasă.
ÃŽntr-adevăr, pe potecă venea un lup. Lupul era foarte bătran, dar cu toate acestea, a văzut mişcarea de pe cărare şi, din doi paşi, i-a ajuns din urmă pe iepuraşi.
- Ha, ha, uite cu ce pranz gustos m-am ales pe ziua de azi, a zis lupul, lingandu-se pe bot.
- Uşurel, domnule Lup, nu vă grăbiţi, vă rog, zise iepuraşul cel mic, fără pic de emoţie în glas. Ne-am ascuns în tufiş pentru că acum un minut au trecut pe această cărare un grup de vanători care vă căutau chiar pe Dumneavoastră. Eu zic să renunţati la pranzul cel gustos şi să fugiţi pentru a vă ascunde, pană nu e prea tarziu.
- ÃŽţi mulţumesc, tinere, şi îţi răman dator, zise lupul zbughind-o la fugă printre copaci.
- Cu mare plăcere, murmură micul iepuraş, în rasetele batjocoritoare ale fraţilor săi.
Şi aşa, iepuraşii scăpară de lupul cel rău. ÃŽntr-un tarziu, osteniţi, au ajuns acasă, unde au fost întampinaţi de părinţii lor care îi căutaseră ingrijoraţi toată noaptea. Bucuria revederii a fost mare, iar iepuraşii au promis că nu se vor mai îndepărta de casă.
-sfîrşit- |
BluePink 