Era vara! Cerul abia se rumenise, picaturile de roua inca nu se transformasera in margaritare.
Din padure a iesit un ghem de ace. Cand a vazut intinderea plina de verdeata si lumina, a stat o clipa sa se odihneasca si apoi s-a rostogolit ca un bulgare pina la picioarele mele. L-am luat intre palme si, de atunci, eu si micul tepos am devenit prieteni.
Dar vara a trecut, vacanta s-a terminat, iar curtea bunicii se pregatea sa primeasca iarna.
Eu trebuia sa merg la scoala, asa ca am hotarat sa-mi duc micul prieten inapoi in padure.
Dar cine o sa-l astepte acolo?
L-am luat intre palme si am pornit. Aveam lacrimi in ochi!
Fosnetul padurii era puternic, ploua cu frunze de artar, in culori calde de toamna. Razele soarelui, obosite, treceau de mestecenii dezbracati de batranete, formand conuri de lumina.
Vantul alerga printre copacii goi, cantand o melodie trista.
Deodata, micutul prieten ciuli urechile si sari. Parca auzise ceva. Locuitorii nevazuti, gaze, furnici, greierul slab si negru, toti iesira de sub plapuma groasa de frunze pentru a-i ura bun venit. O gaita incepu un cintec care aducea mai degraba a galceava. Dintr-o scorbura, arici mari si mici iesira sa-i spuna bun venit!
M-am simtit de-odata singura, dar fericita ca mi-am indeplinit misiunea!
|
